DESPRE MINE

MOTTO: Cel mai greu lucru în viață e să alegi. Cel mai simplu lucru e să zâmbești. Alegeți lucruri simple!

Mă numesc Ina, e un pseudonim și am fost diagnosticată cu cancer de sân triplu negativ (TNBC), în august 2018, după o operație în urma căreia s-a realizat o biopsie care a confirmat diagnosticul. Am primit rezultatul ca pe o lovitură grea, dar m-am înarmat cu răbdare și după perioada de ”cool off” (care la mine a durat vreo 2-3 săptămâni) am început să caut informații, să citesc articole diverse, să întreb în stânga și în dreapta, să mă înscriu în grupuri de sprijin și să îmi construiesc un plan de luptă. Am reușit să trec cu bine peste 6 operații și 8 ședințe de chimioterapie. Am întâlnit pe acest parcurs oameni și oameni, dar pentru fiecare port un gând bun, pentru că au însemnat fiecare în parte ceva în viața mea. Unora le rămân recunoscătoare cât voi trăi, pentru că nu mi-au întors spatele când mi-a fost mai greu și m-au susținut și m-au încurajat să țin „capul sus”, să cred, să lupt și să fiu ”happy”. Cu o parte din acești oameni s-au creat legături pe viață. Profit de acest moment să le mulțumesc lor:

Achim, Adriana, Alex, Alexandrina, Ana, Anca, Andi, Andreea, Andrei, Camelia, Claudia, Codruț, Cristina, Dan, Dana, Dicu, Doina, Dragoș, Dumitru, Elena, Eni, Florența, Florin, Gabi, Geta, Irina, Iulia, John, Larisa, Lidia, Loredana, Marian, Marina, Marius, Matei, Melania, Mia, Mihai, Mihaela, Mirela, Mona-Maria, Narcisa, Nicoleta, Olimpia, Petrică, Petronela, Radu, Ramona și Sorina și mai sunt aici o Doamnă asistentă și un Medic rezident ale căror nume nu le știu și care mi-au oferit o lecție de viață și de umanitate deopotrivă.

Sper că nu am uitat pe nimeni până în acest moment. Lista rămâne pentru mine deschisă și ori de câte ori apare cineva nou, voi completa lista. Nu întâmplător am ales ordonarea alfabetică, că de era criteriul /cine m-a ajutat mai mult?/, primul loc devenea ilizibil.

Un diagnostic crunt te aduce cu picioarele pe pământ oriunde ai fi fost până la acel moment. Cancerul e o boală de sistem și te urmărește toată viața. Nimic nu mai conta, nimic nu mai avea aceeași valoare și nimic nu te poate motiva la a porni o luptă cu tine însăți, așa cum o face cancerul. Dacă am crezut despre mine că nu am rezistență suficientă, că nu am răbdare destulă, că nu sunt perseverentă sau consecventă, ei bine cancerul m-a obligat să mă cunosc, să mă descopăr și să aflu cine sunt cu adevărat. Nu știu cât de mult am ținut la mine înainte, dar acum țin mult mai mult și mă apreciez și nu din narcisism exacerbat, ci pentru că am ajuns la concluzia că e necesar să fac asta. Mă pot uita în oglindă fără să întorc privirea și îmi pot zâmbi. E un exercițiu greu în cancerul de sân, dar e parte din vindecare. Am realizat că de-a lungul vieții am avut o serie de refulări, care au defulat acum și au făcut victime în jur. I-am rănit pe cei dragi mie. Orice pahar are partea lui plină, dar și pe cea goală.

Le mulțumesc celor care au crezut și cred în continuare în mine! Îi mulțumesc soțului meu pentru acest blog!

Ina