Arhive categorie: Chimioterapie

ULTIMA PERFUZIE

Ultima perfuzie a fost exact acum un an (azi e un an de atunci), a fost momentul pe care l-am așteptat mult, mult de tot. La 4 zile după ultima perfuzie, m-am dus la un concert să sărbătoresc și să uit că a trebuit să trec prin asta. Practic pluteam, nu aveam control, nu mai gândeam corect, nu știu dacă și cât mai rezistam dacă mi s-ar fi spus că trebuie să continuăm, așa cum li s-a spus altora. Pentru mine secvența s-a oprit la 8, pentru altele a ajuns la 12 sau 18 perfuzii sau chiar la mai mult. Am zis în acel moment că sunt norocoasă că s-a oprit totul la 8, însă cu amar mare în suflet pentru că în 3 săptămâni aveam programare pentru operație profilactică de histerectomie totală și anexectomie bilaterală (HTAB) care urma să fie efectuată laparoscopic. Mai aveam de aruncat o bucată din mine, o altă parte din mine și asta doar ca să ne asigurăm că nu apare recidivă în ovare sau uter. Cum poți să te bucuri și în același timp să plângi în suflet de să se rupă cămașa pe tine? Uite așa bine, eu așa am făcut, m-am bucurat enorm și am suferit pe măsură, am suferit până la epuizare. Am dat tot ce s-a putut da, am acceptat tot ce mi s-a propus, am crezut în tot ceea ce am făcut și mi-am lins rănile la final ca un câine bătut. Dar trăiam…acum că eram infirmă, că aveam infecție la camera de chimioterapie și nu o mai putem folosi (s-a înfundat după ce a fost folosită intraopertor la HTAB), că aveam frisoane și febră și îmi era teamă de sepsis, că nu știam ce va fi cu mine, pe ce drum să o  iau, cui să-i cer o părere, unde să mă duc să văd de mine (acolo unde am montat camera și am luat microbul nu-mi venea să mă mai duc, dar nici nu aveam alte variante – cine se uită la o cameră montată de altul, înfundată și infectată?), că una, că alta, în final: trăiam…și atât.

Cred că ultima perfuzie a fost prima graniță pe care am traversat-o ca să ajung să cred că sunt bine și să îmi limpezesc gândurile în raport cu boala, să cred că am învins-o și că nu mai poate reveni. HTAB a fost a doua graniță, rezultatul ei histopatologic l-am primit în joia mare acum un an, cel mai frumos cadou de Paște ar zice unii. Dar ce cadou!? Am suferit atât de mult că ajunsesem să cred că dacă deschid ochii dimineața și am doar dureri suportabile, trebuie să mai verific încă o dată ca să văd dacă e real și nu visez. De multe ori puneam capul pe pernă și îmi spuneam: E greu să fiu eu, cu ce mă schimbă ziua de mâine? Și îmi răspundeam: Cu și mai multă durere și suferință…

Dar mai e și vorba aceea cu timpul…timpul care le vindecă pe toate. Sper doar într-un timp liniar, ar fi trist să fie în buclă.

PRIMA PERFUZIE

E ceva vreme de când am terminat chimioterapia, se face un an luna asta și mi-am adus aminte de prima mea perfuzie – de fapt de starea mea de după prima perfuzie. Cam după aproximativ 11 zile de la prima perfuzie (era momentul de nadir) m-am trezit cu febra mare, 39 grade C si cu o stare de rău și de moleșeală. Aveam o scrisoare medicală pe care o citisem cu câteva zile înainte și în care se spunea să merg în secția de oncologie să primesc o combinație de 2 antibiotice dacă temperatura este mai mare de 38,5 grade C. Zis și făcut, dar greu de făcut de fapt pentru că la oncologie nu te primește nimeni, trebuie să mergi la serviciul de urgențe și de acolo dacă e cazul te trimit ei. Bun, în regulă am gândit eu și am mers la serviciul de urgențe, într-o zi de sâmbătă, înainte de masa de prânz. Dar acolo nu e cum vrei tu, poți să arăți scrisoarea medicală de la oncolog, să explici că ai făcut perfuzie cu ce știi tu că ai citit pe unde ai citit, nu te bagă nimeni în seamă, plus că încă aveam păr, arătam foarte bine cu o freză medie, intermediară între părul lung ce l-am avut și chelia ce urma să o am. O domnișoară doctor m-a preluat, o asistentă a montat flexula, a recoltat sânge l-au trimis la laborator, au montat o perfuzie. Eu, curioasă mă uit să văd cu ce e perfuzia, văd clasicul NaCl de hidratare, tatăl meu dă să zică și el ceva, dar e rugat să iasă din salonul de la UPU că va fi anunțat ce și cum, dar omul nu iese, doctorița îi zice că dacă vrea să se ocupe doar asistenta de mine și nu iese așa o să fie. Eu îl rog să iasă că domnișoara doctor e supărată. Pe scurt tata iese, medicul mă întreabă cu se ocupă de nu înțelege care sunt regulile în UPU și eu îmi cer scuze și îi zic că tata lucrează în privat de o viață și aș fi vrut să mai zic dar m-am gândit mai bine și doar am mai cerut o dată scuze, că mi-am dat seama că nu are sens să mai zic altceva.

Între timp fac perfuzia, temperatura nu scade, e tot 39 grade C și apar și analizele. Rezultate: leucocite 625. Domnișoara doctor vine și zice: Să știți că l-am căutat pe tatăl dumneavoastră dar nu e pe hol și așa că vă spun că aveți analizele astea – îmi arată valorile – și uite să vă dau algocalmin și paracetamol (cel din urmă e foarte bun cu ghilimelele de rigoare – face scădere trombocitară, adică e tot ce trebuie pe un pacient oncologic – și știam asta la acel moment) și vă puteți duce acasă pe week-end că febra o să scadă și la oncologie să știți nu e medic oncolog de gardă. În plus zice doctorița din UPU: Luni seara intru în serviciu și dacă tot nu vă simțiți bine mă ocup eu de dumneavoastră.

La momentul acesta cum să vă explic? Aveam o stare de creier care e pe patine, auzeam dar nu procesam și mă gândeam serios: Ce caut aici, când eu am nevoie de antibioticele alea 2 de pe scrisoarea medicală? Și totuși eram la spital, îmi era rău, încercam să raționez corect și am realizat că trebuie să ajung la oncologie și că e dreptul meu să solicit transferul și că ea nu se poate opune. Zis și făcut. Am fost transferată, sâmbătă seara în 13 octombrie 2018, mare zi și mari oameni! Am fost preluată de medicul de gardă, un medic de la diabet – boli de nutriție (garda e prin rotație pentru diabet și boli de nutriție, oncologie și ce o mai fi…) Din nou mi-au măsurat temperatura, era febră mare evident și stupoare am continuat până luni dimineața cu algocalmin și paracetamol. De ce? De aia, că așa a scris medicul din UPU. Mare valoare, sau cum zic ei între ei: profesor din UPU. Luni a venit în sfârșit medicul oncolog, leucocite 800, febră mare și ghiciți ce? Au scăzut și trombocitele și personalul medical cu o față așa, mai rezervată a anunțat aparținătorii (adică pe ai mei) să se pregătească că am nevoie probabil de transfuzie de sânge. Atunci m-am gândit, așa pentru prima oară, că dacă mi-ar crește leucocitele și trombocitele dacă îi mănânc, i-aș mânca cu fulgi cu tot. N-am uitat și nu o să uit!

După o săptămână de perfuzii, injecții (antebraț ciuruit…, în prezent cu flebită) și pumn de pastile zilnic și pe urmă și cheală (că între timp trecând 15 zile de la prima perfuzie a căzut părul) am ajuns la prea multe leucocite, 11.000. Erau suficiente vreo 5-6.000, da ce să mai faci? Pe principiul ia să ai, că dacă mai trebuie?!

Și uite așa am prins curaj și mi-am zis că dacă reușesc să fac factor de creștere leucocitară din timp (factor uman de stimulare a coloniilor formatoare de granulocite metionil recombinant), nu mai ajung așa. Și n-am mai ajuns, grație unor oameni care au înțeles și cărora le rog de sănătate și în zi de azi. Fără ei povestea de mai sus se repeta și eu nu cred că rezistam…

CATETERUL VENOS CENTRAL

Camera de chimioterapie sau cateterul venos central (CVC) este introdus într-o venă profundă, în cazul meu în vena cavă. În opinia mea cateterul venos e un rău necesar, rău zic eu pentru  că trebuie făcută o operație sub anestezie generală pentru introducerea cateterului și încă una de mai mică anvergură decât prima pentru suprimarea lui. În mod normal un astfel de cateter poate fi menținut până la cinci ani dacă nu sunt probleme și dacă organismul îl tolerează bine. În cazul meu cateterul a fost infectat încă de la început, dar am reușit să îl mențin între perfuziile 2 și 8 și să îl folosesc o singură dată intraoperator (la HTAB efectuată laparoscopic) pentru administrarea anestezicului.

Cateterul se simte sub piele, e plasat într-un buzunar creat sub piele și nu incomodează în principiu la mișcare și nici nu impune alte obiecte de vestimentație decât cele pe care le folosiți în mod normal. După montare se poate folosi la aproximativ 5-7 zile, pentru administrare de chimioterapice, recoltare de sânge, tratamente cu antibiotice și altele.

Avantajul unui astfel de dispozitiv implantabil este că permite trecerea citostaticului (care „arde” venele foarte tare, le fibrozează) direct într-o venă profundă, mare, unde fluxul de sânge este  suficient de mare, astfel diluția e mult mai bună. Ca exercițiu de imaginație gândiți-vă la o picătură de apă fierbinte aplicată direct pe piele și la o picătură de apă fierbinte amestecată cu apă rece și apoi în contact cu pielea. Cam așa ar fi în mare și cu cateterul venos.

Dezavantajul e că dacă nu e exploatat corect (spălare cu ser heparinat înainte și după utilizare), nu se folosesc acele speciale (ace Huber), de dimensiunile impuse de modelul implantat, pot să apară probleme, se poate tăia siliconul camerei și în final devine cateterul inutilizabil și trebuie imediat suprimat. Păstrarea lui în condițiile în care nu mai e utilizabil poate conduce la tromboză venoasă.

Recomand montarea lui de un medic chirurg specialist în chirurge vasculară, nu încercați cu alte specialități pentru că dispozitivul e dificil de montat corect și sunt foarte multe cazuri în care apar infecții și sunt și cazuri când organismul nu îl acceptă.

4+4 PERFUZII

În „Greața și ligheanul” am vorbit de primele 4 perfuzii, cele „roșii”, iar acum vreau să vă spun câte ceva despre celelalte 4 perfuzii, cele „albe” (taxotere, taxol – clasa taxani). Aici totul se schimbă, devine mai ușor aparent, dar cu mult, mult mai multe stări de rău, confuzie și neputință. Perfuziile „albe” se fac lent, cu viteză mică să se realizeze transferul într-un timp cat mai lung.

În această perioadă a chimioterapiei și un timp după ea aveți nevoie de oja neagră pentru a proteja unghiile (e valabil și pentru unghiile degetelor de la mâni și pentru cele de la picioare, șosetele sau încălțămintea nu protejează unghiile). Tot acum pică genele, sprâncenele și firele foarte fine de păr (inclusiv firele nazale). Nasul curge fără încetare și pot apărea sângerări nazale, dar și dureri osoase.

Se spune că dacă la primele două nu apar arsuri sau înțepături în unghiile mâinilor sau picioarelor, modificări ale pielii sau înroșirea ochilor, atunci nici nu vor apărea. În această perioadă este interzisă sarea de bucătărie în alimentație, deoarece se administrează concomitent cu taxolul și corticosteroizii, care fac organismul să rețină apa. Total fără sare nu se poate pentru că tensiunea arterială o să scadă foarte mult, lucru pe care eu l-am pățit și mai mult decât atât, la una din operații aveam tensiune 90/60 și riscam să nu intru în acea operație. Am mâncat sărat atunci să cresc tensiunea și m-am umflat dintr-o dată foarte mult. Chirurgul credea că nu mă odihnesc suficient și că am ochii umflați de nesomn. Mare atenție la sare și la cantitatea de apă! Dacă în mod normal consumam cam 2 l de apă, la primele 4 perfuzii chiar mai multă apă, acum la perfuziile „albe” am redus apa la maxim 1,5 l, aici incluzând supa, iaurtul și orice aliment lichid. E foarte greu pentru că au de suferit rinichii și atunci tot în limita a 1,5 l lichid am introdus o cană mare de ceai de cozi de cireșe (e bun orice ceai pentru afecțiuni renale) ca să-mi țin rinichii sub control.

Stările de rău nu sunt cu greață, însă sunt stări de confuzie totală, de letargie și oboseală extreme. Nu poți să faci nimic să schimbi asta și ești atât de obosită că pare totul dat în reluare în jurul tău. Eu am încercat să fac ceva calcule ale cheltuielilor casei și nu am reușit în perioada respectivă. Obțineam de fiecare dată rezultate eronate și în final am renunțat. După un timp am realizat ce e cu mine, ce stări am și cât de greu e să cuplez la ce e în jurul meu. Sunt doar vreo două sau trei zile de acest fel, în rest e mai ușor de traversat intervalul acesta față de cel de dinainte.

Oricum ar fi, trebuie rezistat, secvența acesta din tratament e esențială, e foarte bună pentru că substanța activă folosită atacă sistemul de reproducere al celulelor maligne și le împiedică astfel înmulțirea, dar și dezvoltarea. În toată perioada acesta m-am gândit doar la ce bun e tratamentul și la ce bine o să fie dacă reușesc să îl finalizez. Nici un moment nu am zis că nu mai pot în această etapă. Nu mai pot a venit însă la un moment dat…

GREAȚA ȘI LIGHEANUL

Un pic forțat acest titlu, dar exprimă bine sentimentele trăite în chimioterapie (etapa așa numitelor „perfuzii roșii” – epirubicină, farmorubicină, etc. – clasa antracicline) și mai ales stările de atunci. Sunt stări pe care nu le-am putut uita nici acum când scriu și deși au fost feluri de mâncare pe care le toleram bine în perioada respectivă, a durat ceva timp să mă pot gândi la ele. Compotul de mere neîndulcit sau slab îndulcit îmi pica foarte bine, mă hidrata și nu îmi provoca stări de rău, însă cu toate astea până în zi de azi nu am mai poftit compot de mere. Probabil cândva o să treacă sentimentul acesta și voi vedea cu alți ochi compotul de mere. E greu să găsești ceva de mâncare care să hidrateze și să nu facă rău. La mine a fost prin încercări. O supă de legume fără sare a fost o altă variantă bună de a rezista. Vă dau o listă cu ce nu am consumat eu pe perioada de chimioterapie: murături, brânză sărată, oțet, grepfrut, prăjeli, grăsimi, ciocolată și prăjituri. Foarte strict nu se poate, din când în când puteți gusta, dar a gusta e una și a mânca constant e alta. Nu cred că trebuie să precizez că sunt cu desăvârșire interzise tutunul și alcoolul, scrie și în scrisorile medicale pe care le primiți după fiecare perfuzie. Ficatul e foarte încărcat și nu face față unor astfel de vicii. Am cunoscut persoane care au fumat în timpul chimioterapiei pentru că nu au putut să renunțe și au continuat așa. Nu știu ce să zic, cred că e mult mai greu și pot fi stări de rău pronunțate în aceste condiții. Eu am mâncat fructe și legume proaspete, supe și ciorbe slab sărate, carne fiartă (am exclus carnea de pui, am consumat doar carne de găină crescută la țară), legume fierte și am băut sucuri din fructe și legume proaspete. Am introdus două porții de fructe pe zi și o porție de legume proaspete. Ultima masă e la ora 18.00, cel târziu.

Pe tot parcursul chimioterapiei se clătește cavitatea bucală și se face gargară cu apă cu bicarbonat de sodiu (aproximativ o linguriță de bicarbonat de sodiu la o cană cu apă) de câteva ori pe zi. Igiena dinților e obligatorie după fiecare masă! O evaluare a stării bucale se poate face după aspectul limbii, dacă limba dumneavoastră e foarte încărcată, înseamnă fie că nu clătiți de suficiente ori cavitatea bucală cu soluția de mai sus, fie că preparatul are o concentrație slabă. Așa că monitorizați-vă limba și veți afla ce aveți de făcut!

Perfuziile „roșii” se fac rapid, cu viteză mare să se realizeze transferul într-un timp cat mai scurt. Perfuzia cu citostatic e precedată de o perfuzie cu medicație simptomatică. Antiemeticele din prima perfuzie ar trebui să asigure o perioadă de liniște de 6-8 ore de la finalizarea perfuziei cu citostatic. În realitate, în cazul meu dacă în jurul orei 12.00 am terminat perfuzia cu citostatic, undeva la ora 16.30 îmi era deja foarte rău. Sunt situații și am întâlnit astfel de persoane, când răul nu se instalează și dacă se iau pastilele prescrise din timp (se primește o rețetă cu antiemetice, prescripția e pentru vreo 4 zile), chiar se traversează această perioadă (până la 5 zile) foarte ușor. Eu nu am traversat-o ușor și la toate cele 4 perfuzii mi-a fost foarte rău, dar răul s-a accentuat de la prima spre ultima perfuzie. La ultima îmi era rău de la ora 15.00, după nici trei ore de la finalizarea tratamentului cu citostatic. Asta m-a dus cu gândul la faptul că s-a produs probabil un efect cumulativ și că după 4 perfuzii acumularea fiind foarte mare, organismul a reacționat violent. Practic ultima perfuzie s-a soldat cu o colică biliară și a fost foarte greu de ținut sub control. Liniștirea organismului în cazul meu venea undeva la ora 23.00-24.00, când oboseam și adormeam cu ligheanul în brațe în poziție șezândă, încă neîncrezătoare că s-a terminat. A doua zi era o zi de hidratare prelungită, consumam litri de apă (vreo 2,5-3 litri), compot și supa de legume. Starea generală era de amețeală și de lipsă de energie și somnolență sau sfârșeală. Ziua a treia se simțea altfel, puteam merge la serviciu fără probleme. Munca de birou e binevenită, mai uitam de probleme și trecea timpul altfel. Inamicul nostru e modul în care petrecem timpul, dacă nu știi ce să faci cu timpul în chimioterapie, atunci e posibil ca această perioadă să fie o veșnicie, să pară că nu mai trece și să nu se întrevadă orizonturi pline de speranță prea curând. Nu cred că pentru toată lumea e o soluție să meargă la muncă, dar poate pentru multe din voi poate fi o opțiune. Eu când mi-am întrebat medicul dacă pot să fac asta mi-a spus că doar de mine depinde și doar eu pot decide asta. Nu mi-a interzis, dar nici nu m-a încurajat. Eu, din proprie experiență vă recomand, dacă doriți, să încercați să munciți, în condițiile în care aveți o muncă de birou, fără contact cu publicul. Veți vedea ce ușor trece timpul și cum se rezolvă toate fără ca să vă puteți gândi prea mult și prea serios la situația pe care o traversați. Dați-vă o șansă la o viață normală!

CHIMIOTERAPIA

Chimioterapia e individualizată ca tratament, nu e o standardizare. În funcție de biopsie și de datele relevate de aceasta se stabilește planul terapeutic. Farmaciile din institutele oncologice prepară citostaticele pentru pacienți în regim individualizat. Pentru fiecare pacientă, în funcție de masa corporală se calculează o suprafață cu o formulă și se stabilește pentru fiecare perfuzie cantitatea de citostatic necesară. Va trebui să precizați câte kilograme aveți de fiecare dată și să fie corectă precizarea, că altfel nu e deloc bine. Aici nu e ca și cum te-ar întreba cineva și spui mai puține kilograme, că dă mai bine…La fel e și la anestezie…

Alimentația în chimioterapie este esențială. Nu vă așteptați să vă simțiți bine dacă mâncați orice și oricât! Există anumite restricții pe care trebuie să le discutați cu medicul. Acestea pot fi legate de regimul de sare, prăjeli, grăsimi, etc. Și când  organismul e sănătos pot fi probleme de la un regim de viață și alimentație nesănătoase, așa că aspectele acestea nu trebuie neglijate. Pot să apară probleme cu stomacul, ficatul, etc. De asta se poate lua pe tot parcursul tratamentului și chiar și după acesta, medicație simptomatică, specifică.

Hidratarea e esențială! Însă mare atenție când în tratament sunt incluse medicamente care impun limitarea hidratării pentru evitarea edemelor! Consumând prea multe lichide vă puteți trezi umflate. Și aceste interdicții se discută cu medicul.

Pielea suferă în timpul tratamentului așa că folosiți creme hidratante, grase. Sigur că și vârsta își spune cuvântul, dar chimioterapia cu atât mai mult! Încercați să ieșiți din chimioterapie cu cât mai puține pagube la nivelul corpului. Dacă nu aveți grijă din timp veți suferi și nu veți putea da timpul înapoi pentru a recupera ce ați pierdut.

Puteți face sport, mișcarea ajută pentru că uneori sunt dureri articulare destul de mari și pozițiile predominant statice conduc la accentuarea unor astfel de stări. Și rezultatele analizelor de sânge se modifică, se observă scăderi masive sau dimpotrivă creșteri de câteva ori ale unor cifre absolute comparativ cu intervalul de referință. Nu vă îngrijorați! La câteva luni după terminarea tratamentului valorile revin la normal. Apoi urmează evaluări periodice și veți vedea că e din ce în ce mai bine. Ori de câte ori apar modificări însă vă adresați medicului și dacă prima oară a durat mai mult până ați ajuns la spital și până ați beneficiat de tratament de specialitate, următoarele dăți ar trebui să fie fără întârziere. E vital să procedați în acest fel!

Sigur ați văzut că se poartă oja neagră printre pacientele cu cancer de sân. E la modă! Nu întâmplător e așa, pentru că există citostatice fotosensibile. Unghiile trebuie protejate, altfel vor fi atacate, se înnegresc, se exfoliază, se desprind. Asta e valabil și pentru unghiile de la mâini și pentru cele de la picioare. Șosetele sau pantofii nu protejează unghiile de la picioare. Vă recomand să luați ojă negară sau tonuri foarte închise de vișiniu, albastru, sau ce vă atrage, dacă negrul nu e o opțiune. Eu am folosit negru în chimioterapie și o perioadă după chimioterapie și nu am avut probleme.

Căderea părului este de un impact major pentru anumite persoane. Încercați să luați asta ca o provocare. Eu nu mi-am dorit să fiu cheală nici o zi în viața asta. Doamna care mă coafează a venit la spital și m-a tuns cât se poate de scurt, dar nu la zero. A fost o mișcare foarte bună. Mi-a mai dat timp de acomodare. Mai apoi când am ajuns acasă m-am ras și am devenit cheală și cheală am fost vreo 7-8 luni, timp în care am purtat perucă. Atenție și la perucă! Dacă nu e îngrijită și spălată și coafată poate să conducă la alergii, colorații pe piele. E de preferat o perucă naturală uneia sintetice, dar se poate trăi și cu una sintetică.

În timpul chimioterapiei se induce menopauza. Există cazuri în care de la prima perfuzie se instalează automat, există cazuri în care se instalează după câteva perfuzii. Există desigur și excepții, situații în care pacientele au menstruație în timpul chimioterapiei. În toate cazurile e de evitat sarcina. Toxicitatea e atât de mare încât concepția nu e de dorit pentru că pot fi urmări fatale. Dacă nu aveți copii, trebuie să știți că perioada de chimioterapie nu e o perioadă adecvată concepției.

Chimioterapicele atacă deopotrivă celulele sănătoase și celulele maligne. Globulele albe scad foarte mult, eu am ajuns de la 5000 la 600. La valori foarte mici apare febra, apar infecțiile și crește riscul de contactare a unor boli transmisibile, infecțioase. Medicul vă poate prescrie factor de creștere leucocitară, o injecție administrată subcutan care ajută la regenerarea leucocitelor. Eu am folosit factor de creștere leucocitară pe tot parcursul chimioterapiei pentru că am avut probleme cu nivelul globulelor albe încă de la prima perfuzie.

Între perioadele de administrare a chimioterapicelor există și zile în care organismul e revenit practic complet, simți că poți face aproape orice. Ce vreau să accentuez e că după fiecare perfuzie, apare un interval de 2-3 zile de maximă slăbiciune, punctul minim, cunoscut fiind sub numele de „nadir”. În acest punct organismul e cel mai suspus la infecții, răceli, etc. Nadirul este diferit în funcție de chimioterapicul folosit. Doar medicul vă poate spune cu exactitate care este intervalul respectiv, pentru tratamentul administrat și ce măsuri de precauție să luați. E important să aveți clarificate aceste aspecte având în vedere că în chimioterapie pe perioada de iarnă e posibil să fie intervale prelungite de gripă, răceli. Administrarea chimioterapicelor pe un organism care luptă cu gripa nu e de dorit. Se poate face o scurtă amânare cu permisiunea medicului, dar care atenție, nu poate depăși un anume interval, în condițiile în care se dorește ca tratamentul să fie eficient.

Chimioterapia, dar și menopauza conduc la decalcifierea oaselor, osteoporoză, neuropatii periferice,  altele. Luați măsuri înainte de apariția acestora! Verificați care este densitatea osoasă și întrebați dacă aveți nevoie de suplimente de vitamine și minerale. Verificați dacă aveți probleme cu inima și monitorizați-vă pe parcursul chimioterapiei și mai ales înainte de momentul în care se schimă tratamentul. Spuneți medicului ce alte medicamente mai luați și întrebați și dacă doriți să luați chiar și o pastilă pentru atenuarea durerii. Nu vă automedicați! Dacă ați procedat așa înainte de cancer, vă spun din proprie experiență că nu o mai puteți face. E foarte periculos să luați medicamente de orice fel fără să întrebați. Ideal e să nu aveți nevoie de nimic pe parcursul tratamentului și să nu vă îmbolnăviți. În mare parte, din acest motiv, multe persoane stau în concediu medical, izolate la domiciliu. Dar și aici și cei apropiați răcesc și atunci ce e de făcut? Va trebui să evitați contactul cu persoanele răcite. Eu am ales să lucrez, nu am răcit pe parcursul tratamentului, am găsit resursele fizice să rezist atât chimioterapiei cât și intervențiilor chirurgicale.

Sunt momente în care am simțit că pierd controlul gândurilor, gesturilor, deciziilor, faptelor, atitudinilor, etc. Mă gândeam dacă mai fac tot atâtea sinapse ca înainte de tratament. Evident că nu. Și am realizat asta dorind să fac calcule ale cheltuielilor de zi cu zi. Am obținut cinci rezultate diferite. Incredibil! Practic am pierdut tot în chimioterapie și am câștigat timp. Și timpul e foarte important. E important cum îți petreci timpul și când nu ești în cancer, dar cu atât mai important e cum îl petreci când ai cancer. Petrece timp de calitate! Adică nu pierde, nu irosi nici o clipă cu oameni care nu au importanță pentru tine și nu te fac să te simți bine sau măcar util, cu lucruri fără sens și mai ales nu sta letargic! Fă tot timpul ceva, cât de mic și de inutil pare, dar fă acel ceva, că tot e mai bine decât să lași timpul să treacă în van. Dacă nu dormi citește, dacă nu citești ascultă muzică, dacă nu asculți muzică plimbă-te și uite așa lista continuă…și toate acestea te fac să uiți de răul interior care te macină. Și doar tu să fii cel care știe cât e de greu. Nu o spune nimănui, pentru că într-o zi, două, trei, răul de la chimioterapie trece. Și te luminezi iar și ai chef de viață din nou și totul e văzut cu alți ochi. Nu vi s-a întâmplat să vă gândiți azi la ceva și să vedeți într-un fel povestea și mâine gândindu-vă tot la acel ceva să vedeți altfel povestea? Despre asta e vorba și în chimioterapie. Doar azi e cel mai rău, mâine e mai puțin rău, ș.a.m.d.