Arhive lunare: aprilie 2022

PREȚ

Totul are un preț pe lumea asta, cred că sunt vorbe spuse de cineva demult, în copilăria mea, preluate de și mai demult. Da, totul are un preț pe lumea asta. Mi-a fost greu să accept asta, să înțeleg asta și mai ales să trăiesc asta. Cu toate acestea, viața în sine e neprețuită, chiar nu poți pune preț pe asta și cine o face cred ca își asumă un păcat capital. Dar, restul, totul costă și te costă oricât de mult ai crede ca nu e așa. Totul e de vânzare, totul se cumpără la un moment dat, contează cât de bun comerciant ești și fără să știi și tu vinzi ceva și la rândul tău cumperi altceva. Spun toate acestea cu ghilimelele de rigoare, pentru că nu mă refer la cumpărături obișnuite. Dar oare cât de bine te poți simți când oferi ceva ca pe o plată și când primești ceva la fel în schimb? Cât de bine te poți simți când faci ceva fără să primești ceva în schimb? Cred că mult mai bine, dar probabil nu e în firea noastră să oferim fără să ni se ofere ceva în loc. Când poți înțelege cum se simte cel de lângă tine, cea de lângă tine? Cred că doar atunci poți înțelege când intri în papucii lui sau ai ei și când trăiești la propriu ce trăiește omul respectiv. Și cred cu tărie că doar când ai propriile experiențe de viață dure doar atunci poți înțelege cu adevărat esența lucrurilor. În rest e poveste, superficialism și bravadă. Cred ca prietenia în ziua de azi e supraestimată, că oamenii se înconjoară de alții asemena lor doar pentru un scop, un interes, cred ca a murit camaraderia si că în vremurile de azi dacă nu te adaptezi riști să fii dat la o parte. Dar a te adapta înseamnă să renunți la ce crezi, la ce ești, la a accepta că ce simți nu trebuie sa transpară, la a te preface că ești și tu la fel, deși detești tot ce vezi și nu înțelegi nimic din comportamentul din jurul tău. A fi prietenul cuiva e o chestiune de interior și nu de exterior. Prietenia la fel ca viața e neprețuită, dar spre deosebire de ea e rară, nu o găsești la fiecare pas și poți trăi o viață fără a o întâlni. Ajungi să te întrebi dacă cineva îți zâmbește ce interes are, ce ascunde, ce vrea de la tine? Și te crezi la un moment dat paranoică că faci asta, dar când vezi că nu e așa îți dai seama că da, vrea ceva, că nimic nu e dezinteresat că se pofită de orice și oricum, că asta înseamnă să fii adaptabil în zilele noastre. Ăsta e prețul pe care trebuie să îl plătești să fii acceptat într-un cerc anume, să te supui regulilor și să fii la fel ca mulțimea, acum nu mai contează individul, doar interesul de grup, grup format pe principii în stânsă legătură cu nevoile proprii, nu format pe prietenie. Tot ce am crezut și am susținut despre prietenie mi s-a demontat chiar de cei pe care îi consideram prieteni, în nici un an de când cât de cât m-am pus pe picioare. De ce? Uite de aia, că am alte așteptări și că nu am ce oferi la schimb pentru ele. Am sărăcit la propriu și la figurat căutând răspunsul la nimicul numit prietenie. Nu mai are vreun preț… pot doar sa zic…

Și mai zic ceva: știu care a fost lecția pe care nu am învățat-o până acum…să încetez să mai fiu naivă, credulă și de umplutură.