STIMA DE SINE

Când am auzit prima dată că pierderea sânului este legată de stima de sine am considerat că e o mare aiureală, că nu are fundament științific, că nu a studiat nimeni aspectul acesta, tot așa cum niciuna dintre noi nu beneficiază de vreo consiliere psihologică, decât dacă o ia pe arătură, deși în jurul nostru toți sunt preocupați de starea noastră de bine.

Eu cred că stima de sine e bazată pe multe aspecte componente a unui tot, printre care și integritatea corporală. Și astfel, pierderea uneia dintre componente și nereconstruirea sau nerepararea ei în parte sau în întregime va conduce la diminiuarea sau chiar pierderea stimei de sine. Așa devine o femeie din femeia strălucitoare, care se simțea dorită, iubită, în femeia slabă, neîncezătore, fără stimă de sine, fără putere, fără speranță, cu frica de gândi, de a se exprima sau de a își dori ceva. 

Când ești lovită nu conștientizezi rapid ce urmează și nici implicațiile care decurg din toată durerea ta. Când te distanțezi și dacă ești un bun analist ca tipologie, atunci înțelegi cam cât de adâncă a fost prăpastia ta și cam câtă șansă ți-ai acordat și cât de mult ai crezut în tine.

Am scris undeva pe blog, chiar la început, că mă prețuiesc mult mai mult decât o faceam înainte. Nu cred că  era în totalitate real, dar îi iubeam și îi iubesc pe cei din jurul meu și nu voiam să-i părăsesc și nici să-i rănesc și știam că trebuie să merg pe linia respectului pentru mine și pentru ei ca să pot reuși.

Acum am intrat în faza că nu doar că îmi doresc să par puternică pentru ei, ci că vreau să fiu puternică așa cum am fost. Asta pentru mine se traduce în: familie, iubire, meserie. Și acesta e în egală măsură un tot. Și dacă ceva lipsește, atunci stima de sine e diminuată sau pierdută.

Conchid atunci prin a spune că trebuie restabilit tot echilibrul necesar: familie, iubire, meserie.

Viața e frumoasă când noi știm ce vrem cu adevărat!

La mulți ani!

Și doar așa ca un exercițiu de imaginație…

Vă puteți imagina ca după vreo 3 ani de când ești luată în evidența medicului oncolog din teritoriu (pe la care nu ai mai dat, că ai auzit că într-un institut anume din țară poți avea o altă șansă…aceea de a trăi) și când îți soliciți dosarul pentru transfer la un alt medic oncolog afli că ești pensionată în hârtiile întocmite de medicul din teritoriu. 

Vă reamintesc că am fost la serviciu în tot timpul acesta și tot concediul de odihnă completat cu foarte puțin medical a fost folosit pentru tratamente. Și vă mai spun că medicul în cauză e în lista oamenilor cărora le-am mulțumit aici pe blog, pentru că mi-au fost alături, fiecare în felul lui.

Cam cât de mare credeți că era stima de sine la acel moment?