Arhive lunare: februarie 2020

AM O LISTĂ

Ați văzut cu siguranță în filme și am văzut și eu cum actrița din rolul principal bolnavă de cancer fiind, își scrie o listă cu ce dorește să facă, lucruri pe care nu le-a făcut și cu amintirea cărora vrea să părăsească lumea. Iar el pentru că s-a îndrăgostit de ea, dar timpul nu le mai permite să fie împreună prea mult, el se dă peste cap la propriu să îi îndeplinească toate dorințele scrise.

Ar fi bine zic, să avem o astfel de listă și să ne îndeplinim dorințele de pe ea nu doar când știm că plecăm de aici, ci și când suntem bine sănătoși și nu stăm cu teama că se sfârșește în curând. De ce zic asta? Simplu, pentru că nimeni nu știe ce îi rezervă ziua de mâine. Și atunci ar trebui făcută azi lista de dorințe și ar trebui îndeplinite aceste dorințe, atunci când se pot îndeplini și dacă se poate. Și dacă nu se poate, întreb eu? Dacă nu se poate, cu siguranță se poate într-o altă dimensiune, într-o altă lume, cândva, cumva…

Iată cum arată lista mea:

  1. Să primesc o scrisoare de amor, scrisă cu cerneală adevărată, din aceea de pe vremuri;
  2. Să revăd Barcelona;
  3. Să arunc din nou bănuți în La Fontana di Trevi;
  4. Să mă dau într-o tiribombă;
  5. Să am părul lung așa cum l-am avut acum un an și jumătate;
  6. Să mă bronzez din plin, la mare, într-un costum de baie albastru, frumos;
  7. Să schiez o zi de dimineața până seara;
  8. Să merg pe tocuri la serviciu;
  9. Să scriu o carte sau cel puțin să-mi scriu memoriile;
  10. Să beau o bere cu un prieten căruia să pot să îi spun ce gândesc și să nu mă judece.

CANCER DE SÂN TRIPLU NEGATIV (TNBC)

Cancerul mamar triplu negativ (TNBC) este unul din cele mai agresive tipuri de cancer care din păcate nu răspunde decât la chimioterapie, nu are nicio dependență de hormoni (receptori hormonali ER si PR negativi sau slab exprimați  – în intervalul 1%-9%) și HER2 e negativ (expresia unei proteine în sânge). În marea majoritate a cazurilor gradul de diferențere al tumorii e mic, e G3, asta chiar la dimenisiuni mici ale tumorilor, iar dezvoltarea lor e foarte rapidă (cresc incredibil de repede). Practic rezultatele se văd în biopsie și de aici se știe ce tip de chimioterapie este recomandată.

Eu am urmat chimioterapie secvențială adjuvantă (adjuvantă pentru că am făcut mai întâi chirurgie, prima dată sectorectomie urmată de biopsie, apoi mastectomie și limfadenectomie urmate din nou de biopsie). Am făcut 8 perfuzii, 4 cu epirubicină și ciclofosfamidă și 4 cu taxotere. Dacă nu reușeam să parcurg acest tratament nu supraviețuiam. La început mi-am imaginat că scap cu 4 sau maxim 6 perfuzii și am fost dezamăgită că trebuie să fac 8. Acum, când sunt la aproape 1 an distanță de chimioterapie înțeleg de ce a trebuit sa fac atâtea perfuzii și sunt conștientă că altfel nu se putea. Există un principiu care arată că mai multă chimioterapie din start poate fi benefică, iar prea puțină poate fi o condamnare fără intenție.

Acceptați chimioterapia care vă este indicată, nu scurtați durata dacă nu vă simțiți rău și dacă organismul o suportă! Găsiți-vă resurse fizice și psihice să puteți supraviețui acestei perioade, doar așa vă mai dați o șansă la viață! Terapiile alternative ajută, dar nu pot înlocui chimioterapia.

MONITORIZARE

E firesc să te întrebi după ce ai încheiat toate tratamentele posibile ce ai de făcut, cât de des te poți monitoriza, când ar trebui să faci analize, ce tip de analize de sânge sau chiar de urină, ce scanări să faci: CT, PETCT, sonoelastografie sau ecografie, RMN, radiografii, scintigrafii, ce anume?

Mie mi s-a spus de medic cam așa: nu are sens să te scanezi și să te iradiezi până la 2 ani de la depistare, iar dacă e să fie ceva vei simți și vei știi cam în același timp în care se vede și într-o scanare; poți să urmărești apariția unei recidive doar prin urmărirea markerului (marker de sân, că de ovare nu mai e cazul, am făcut HTAB imediat după chimioterapie).

Am acceptat explicația, mi-am propus să ascult oncologul și să urmez exact pașii pe care mi-i indică. L-am ales ca medic oncolog pentru experiența lui și pentru rezultatele bune pe care le are, în sensul stabilizării multor paciente. Nu cunosc însă multe paciente cu cancer mamar triplu negativ (TNBC) cu rezultate la biopsie similare cu ale mele, dar știu că cel puțin o pacientă cu rezultate similare a fost salvată. Are 34 de ani și supraviețuiește datorită lui. Ea mi-a dat speranță că se poate, deși agresivitatea e foarte mare la vârstă tânără. TNBC trage în jos procentul mare de reușită pe care îl are tratamentul în neoplasm mamar.

Aștept un examen de bilanț la 2 ani peste exact 4 luni. Atât mai am de așteptat pentru fi la distanță de acest vis urât din viața mea. Cel mai urât vis pe care l-am avut până acum.

Până atunci, fac doar analize de sânge obișnuite plus marker de sân, ecografie mamară și activități de tot felul, zilnic, pentru a ține mintea și trupul ocupate. Chiar și așa îmi e greu și îmi doresc ca ziua în care pot să am certitudinea DA SUNT BINE să  vină cât mai repede.

PLASTIE CU ȚESUT AUTOLOG

Am căutat și studiat mult timp până m-am decis ce tip de reconstrucție aleg. Asta ar trebui să facă orice femeie cu mastectomie radicală, să caute, să se informeze și aleagă în deplină cunoștință de cauză.

Am trecut mai întâi firesc prin a face diferența între estetică și plastie, pentru că nu am înțeles până acum ce e una și ce reprezintă cealaltă. Acum am aflat că în cazul meu e vorba de plastie și că estetica presupune să înfrumusețezi ce ai, nu să reconstruiești ce îți lipsește…Am citit studii clinice despre reconstrucțiile cu țesut propriu (autolog) și am înțeles ce înseamnă și care este satisfacția la distanță de doi ani de la operație și anume că se simte ca un sân real, pentru că este irigat și pentru că în timp este perceput la fel ca un sân natural, lucru pe care o reconstrucție cu implant nu o poate aduce niciodată. De asta am ales reconstrucția cu țesut propriu, însă mi-a fost foarte, foarte greu să mă decid ce tip de reconstrucție cu țesut propriu aleg. Și uite așa am început să citesc despre toate tipurile, la fiecare ce riscuri există în zona donoare (zona de unde se recoltează piele, mușchi, grăsime, vas de sânge) și cum arată zona reconstruită imediat, la două luni, la un an și după doi ani de la reconstrucție. Există două tipuri de reconstrucții cu țesut propriu: cele prin transfer liber, care implică microchirurgie (am găsit date despre DIEP, SGAP, IGAP și TUG cu riscuri de necroză parțială sau totală a lamboului liber transferat) și cele care nu implică transfer liber, ci se realizează prin împingerea pe sub piele și fixarea unei părți a unui mușchi în zona de reconstrucție și aducerea unui vas de sânge și conectarea lui (am regăsit TRAM, LD-latissimus dorsi). Cele mai populare și mai des efectuate la ora asta sunt DIEP și dublu DIEP, zona donoare este cea abdominală, o bucată sau chiar două bucăți din mușchiul drept abdominal/mușchii drepți abdominali este/sunt adusă/e prin transfer liber împreună cu piele de pe abdomen și vas de sânge. Conexiunile la artera mamară sau toracală se realizează la microscop, se lucrează pe vase de sânge de diametre de cca. 1,5 mm, practic e necesară o bună experiență în microchirurgie reparatorie, foarte bune cunoștințe de anatomie umană și ce e foarte greu de găsit mână să sculpteze ceea ce se recoltează din zona donoare. Sculptura e partea cea mai grea, nu mulți fac asta, iar la noi în țară cred că îi numeri pe degete. Se lucrează într-o echipă de 2-3 medici și este o disciplină și o ordine perfectă, iar după 9-12 ore de muncă, o pacientă iese cu unul sau ambii sâni reconstruiți cu țesut autolog. Sacrificiul pacientei – trebuie precizat lucrul acesta că e foarte important – constă în acceptarea unei cicatrici orizontale pe abdomen, foarte mare, de la un șold la altul (asemănător abdominoplastiei), a unei cicatrici mai mici în jurul ombilicului și a unei cicatrici ovale în zona de sân reconstruit. Riscurile sunt legate de apariția herniei abdominale, mai frecvente la TRAM și mai puțin fecvente la DIEP, pentru că se lucrează pe perforante (se ia o parte din muschi, nu tot mușchiul). Pentru un abdomen care oricum necesita abdominoplastie se poate spune că vin la pachet două operații într-una singură. Pentru un abdomen plat…e greu de ales DIEP pentru că o astfel de cicatrice abdominală nu e ușor de acceptat. Rezultatul estetic însă pe sânul reconstruit este net superior oricărei alte plastii, pentru că DIEP aduce suficientă piele astfel încât să se vadă din cicatricea ovală doar o jumătate (cea superioară), jumătatea cealaltă fiind ascunsă în șanțul inframamar. O perioadă de cca. 6 luni trebuie așteptat să cadă gravitațional construcția și apoi se pot corecta cicatricile și se poate face simetrizarea și se poate construi și complexul areolaro-mamelonar (areola se realizează prin tatuare în cabinete specializate pentru astfel de tatuaje).

Cu toate acestea, eu nu am ales DIEP pentru că nu am o constituție care să fi impus abdominoplastia, în plus am făcut histerectomie totală și anexectomie bilaterală și asta implica un risc, nu se știe în ce stare sunt mușchii drepți abdominali. Am ales SGAP (reconstrucție cu o parte din mușchiul gluteal) pentru că volumul care îmi era necesar nu era foarte mare, cicatricea e pe jumătate din lungimea celei de pe DIEP, e plasată în linia chilotului, se maschează ușor. Riscurile sunt minime, diferența între cele două fese e mică, dar sesizabilă (se poate corecta cu lipofilling). În plus aici nu e zonă de recidivă așa cum e abdomenul…Recuperarea e foarte ușoară, mobilizarea se face a doua zi dimineața după operație. SGAP e mai greu de realizat decât DIEP și TRAM, impune o experiență bună în chirurgie plastică și microchirurgie reparatorie, tehnică de lucru foarte bună, timp operator mai lung. Pentru reconstruirea unui sân prin SGAP operația mea a durat nouă ore. În cinci zile se știe dacă e caz de necroză totală sau parțială și în două săptămâni se poate spune dacă operația a reușit în totalitate. La mine au trecut 12 săptămâni, s-a reluat sensibilitatea părții transplantate și senzația e incredibilă! Aș face oricând din nou operația, nu m-aș gândi de două ori. În Album o să regăsiți și poze înainte și după și pe măsură ce reoperez (corecție cicatrici=estetică deja, ș.a.m.d.) o să le postez. Eu am căutat poze și din păcate nu se găsesc prea multe și cele care sunt postate nu au fost relevante pentru mine. Am văzut de exemplu poze cu sân reconstruit DIEP dar fără poze ale abdomenului… Cred că trebuie văzută și partea plină și cea goală a paharului. Și mai cred că până la urmă arta în plastiile de acest gen e să construiești pe o zonă unde nu e nimic, nimic în afara unei cicatrici mari care înglobează mastectomie radicală și limfadenectomie …În cazul meu nu a înțeles niciun cadru medical de ce am fost tăiată și suturată așa, iar pentru mine în final a contat doar că am fost salvată, nu cum arată cicatricea. Despre cum arăta cicatricea însă am primit detalii în momentul reconstrucției, când am aflat că și o parte a mușchilor pectorali a fost îndepărtată, deși în scrisoarea medicală se spunea că au fost prezervați pectoralul mic și mare. Cꜥest la vie!

Rămâne ca fiecare să aleagă ce dorește, dar asta implică informare și documentare. Vă recomand www.medscape.com dacă aveți cunoștințe de limba engleză. Aici sunt studii clinice și poze destul de relevante cu zone donoare și tipuri de reconstrucții cu țesut autolog.

De reținut că toate cicatricile pălesc în timp, reconstrucțiile cu țesut propriu poate că nu arată cel mai bine la început, dar pe măsură ce timpul trece arată din ce în ce mai bine, nu trebuiesc reoperate la ani distanță, sunt construcții garantate pe viață, sânii reconstruiți se simt ca sânii naturali și pacientele cu reconstrucții cu țesut autolog conform studiilor clinice sunt mai satisfăcute de rezultate la distanță de doi ani de la operație față pacientele cu reconstrucții cu implanturi mamare.

Informații utile regăsiți și aici:

https://www.mdanderson.org/treatment-options/breast-reconstruction.html 

Aici găsiți un studiu comparativ privind satisfacția celor care au făcut DIEP versus alte tipuri de reconstrucții cu țesut autolog (e foarte interesant):

https://www.elynsgroup.com/journal/article/comparison-of-aesthetic-results-and-quality-of-life-after-breast-reconstruction-by-diep-vs-pap-sgap-tug-and-latissimus-dorsi