RECONSTRUCȚIA MAMARĂ

Statistica arată că procentul de reconstrucții mamare post mastectomie e foarte mic. Și sunt multe femei care acceptă să trăiască practic mutilate, din rațiuni numai de ele știute. În lumea medicală se spune că pierderea unui sân e echivalentul pierderii unei rude de gradul întâi și de aici și neșansa de a te decompensa. Dacă intervine depresia, ea e greu de ținut sub control și e și mai greu în cazul pacientului oncologic, pentru că se spune că acest tip de pacient este cel mai greu de gestionat. Sunt medici chirurgi care ar opera astfel de pacienți fără să mai și stea de vorbă cu ei, pentru că e grea comunicarea, e foarte grea. Pacienții oncologici care înțeleg că doar li s-a oferit timp, au șanse mai bune să treacă cu bine chimioterapia și chiar să învingă cancerul, atunci când acesta e chimiotratabil. Pacienții care sunt disperați riscă să nu poată să fie ascultați și trebuie să ceară ajutorul unui psiholog sau chiar al unui psihiatru. Dar când se ajunge la faza asta, pacientul nu numai că nu își dorește să meargă la psiholog, refuză cu îndârjire și are cu totul și cu totul alte preocupări. Operația de reconstrucție mamară e un soi de medicament pentru suflet și dacă ea reușește și pacienta nu are așteptări nerealiste, o astfel de operație îi poate prelungi viața și îi poate reoferi feminitatea și bucuria fiecărei zile. E însă de gândit și de cerut sfatul unui chirurg plastician, pentru că soluțiile reconstructive în opinia mea trebuie să fie individualizate, nu standardizate. Spun asta pentru că structura anatomică nu permite fiecăreia același tip de abordare. Post mastectomie aș alege soluția de reconstrucție cu țesut propriu și aș evita corpurile străine. E o alegere liberă, proprie, fiecare face ce simte că e bine. Cu alte cuvinte aș alege o soluție de chirurgie plastică și nu m-aș gândi foarte mult la estetică (silicon , volum, etc.).

Ce e foarte interesant este că deși de multe ori bolnavii de cancer caută aprobarea celor din jur pentru a face sau nu chimioterapie, radioterapie, diferite tratamente, familia, cei apropiați, cunoscuții, etc. nu sfătuiesc și nu intervin în niciun fel. Acceptă orice alegere o face cel sau cea în cauză și îi respectă decizia. E dacă vreți un soi de alegere liberă, că tot nu se știu rezultatele. Dar dacă vine vorba de reconstrucție, dintr-o dată toți au păreri și chiar se poate ajunge până la /de ce vrea să facă asta/ dacă tot a trecut prin ce a trecut, eu nu aș mai face asta/ vai nici vorbă, dar nu i-a fost destul cât a îndurat/ te iubește și așa/, etc. Adică dacă rezultatul e unul predictibil: știm că ea va arăta mai bine (pentru că e evident că de la a nu avea sân, la avea un sân reconstruit e o diferență enormă de fond, de formă, de suflet, de mentalitate) atunci avem ceva de spus, putem să ne dăm cu părerea și chiar să sfătuim și să condamnăm poate dorința de normalitate. E interesant, nu? Eu trăiesc asta în acest moment și mi se pare de departe testul perfect pentru a vedea cu cine stai de vorbă. Așa îți poți plasa interlocutorul acolo unde e în realitate. Așa e sigur că nu te înșeli asupra lui.

Și închei prin a spune că am fost la primul consult pentru reconstrucție mamară și mi-au crescut aripi cu ocazia asta. Sigur că nu încă nu pot zbura, dar când o să o fac voi povesti negreșit și despre zbor…un zbor după un an, două luni și 28 de zile…