HISTERECTOMIA ȘI ANEXECTOMIA (HTAB)

E foarte greu să te decizi să accepți o operație de acest tip din rațiuni profilactice. E posibil ca medicul să recomande asta și să trebuiască să alegi ce să faci. Nu m-am decis foarte greu dar nu mi-a fost nici ușor. Dacă ai deja copii, nu intenționezi să mai faci copii și ai o vârstă nu foarte tânără e relativ ușor de acceptat. La mine a fost a patra operație dintr-un lanț de cinci, pe care nu mi le-am dorit, dar le-am parcurs fără să mă opun (cu a șasea operație am început reconstrucția și de aici eu am ales, nimeni și nimic nu au impus-o, nu a mai fost obligatoriu).

La acest moment trebuie să știți că o astfel de operație se poate realiza laparoscopic dacă nu există suspiciunea de tumori maligne sau tumori foarte mari și e o opțiune bună pentru persoanele cu carcinom mamar și risc crescut de cancer de col uterin și/sau ovarian. E greu să renunți la o parte din tine, dar după ce ai renunțat la un sân pentru supraviețuire ce importanță mai are? Am cunoscut doamne care au renunțat la ambii sâni și nu a contat nimic pentru ele, doar să poată să fie alături de copiii lor și de nepoții lor. E o luptă și trebuie să lupți cu toate armele și la sfârșit să poți să evaluezi rațional pagubele și să construiești planuri de refacere/reconstruire și revenire la normalitate. Nu câștigă lupta cel cu cele mai puține pagube la final, ci cel ce învinge cancerul acceptând toate pagubele produse de acesta.