SALA DE OPERAȚII

La prima mea întâlnire cu sala de operații, cunoscută de fapt sub denumirea de sală,  nu am putut să îmi controlez tremurăturile extremităților. Era răcoare ce e drept, dar nu într-atât încât să tremur necontrolat. Era o frică, un fior pătrunzător, o stare aparte pe care nu am mai întâlnit-o până atunci. Nu vezi cine e în sală, nu ești conștient de nimic, nu știi nici un amănunt, nu mai poți povesti nimic după. E ceva de speriat și în același timp e o experiență unică. După această primă întâlnire cu sala, la restul am putut să glumesc cu echipa operatorie, să răspund la întrebări normal, să nu tremur, să atrag atenția asupra ceea ce am experimentat dățile trecute și nu a fost bine și să îi rog să procedeze altfel, că e mai bine. Adică într-un cuvânt după prima întâlnire m-am detașat complet de ce reprezintă o astfel de sală. Pot povesti până la punctul în care adorm pe cine am văzut în sală, la ce întrebări am răspuns, ce glume s-au spus și pe ce ton și la una din ultimele operații le-am urat chiar și „Noapte bună!”, asta pentru că am văzut că la trezire îți spun „Bună dimineața!”, deși uneori e mult trecut de acea parte a zilei, dar face parte din program, așa că nu căutăm explicații. E foarte important să nu aveți ojă pe cel puțin 2 degete de la mână. Pe un deget vi se va pune un pulsoximetru. Le dați inutil de lucru celor din sală și timpul e foarte prețios acolo, credeți-mă. Nu plecați cu valori la voi, tot ce e de valoare e bine să rămână în grija cuiva. Asta înseamnă fără cercei sau orice alte bijuterii, fără valori în general.

O lumină puternică îți apare la trezire, pentru că trezirea se face încă din sală, după care se merge în reanimare. Uneori se mai doarme și în reanimare și e un soi de revenire lentă. Ești treaz complet când poți vedea și când articulezi ceva. De multe ori ce spui nu e inteligibil, vine din inimă, nu din creier și de asta cele mai bune poante sunt cele din reanimare. Vorbesc pacienții post anestezie câte și mai câte, noroc că personalul medical știe că e doar o stare post sedare și nimic altceva. Nu te ia nimeni în serios și asta e bine, ești liber să spui ce îți vine în minte. Simți durere uneori și îți dorești somn mult și lung. Te doare în gât de la intubare. Eu la prima operație am crezut că am răcit, că m-au ținut dezbrăcată și descoperită și uite ce am pățit! Pe urmă am aflat de intubare, când am auzit anesteziștii discutând despre dimensiunea tubului, care stupoare! se stabilește după masa corporală, nu după dimensiunea faringelui…Medicina e avansată, asta e clar, dar nu într-atât încât să vadă ce faringe ai. Asta e, poate cândva se inventează șublerul pentru interiorul gâtului, pentru pereții vaselor de sânge și pentru alte lucruri care acum se calculează după criterii empirice. Dar asta nu e de povestit cu un medic, că devii un pacient care ești nevorbit.