Arhive lunare: august 2019

PERUCA POTRIVITĂ

Peruca pentru mine a fost totul, doar așa am putut să ies „în lume” din nou. Am ales o perucă din păr natural, asemănătoare culorii părului și frezei pe care o aveam înainte de a-mi pierde părul și am spălat-o la coafor. Intervalul dintre două spălări nu a fost același de fiecare dată. Se simte imediat când peruca trebuie spălată, pentru că e greu de pieptănat o perucă după multe utilizări. E bine să aveți și o perucă de rezervă. Eu am împrumutat una și o foloseam în zilele tampon, una sau două zile maxim, până o aveam pe cealaltă curată. Peruca trebuie spălată cu șampon special, balsam sau mască și ulei destinate doar perucilor din păr natural. Modul în care este îngrijită o perucă e important pentru că de asta depinde durata ei de viață. Dacă ai grijă de peruca aleasă o poți purta mult și bine, fără probleme. Nu m-am ocupat eu de perucă să nu o stric, am preferat să o duc la coafor de fiecare dată, pentru că sunt tehnici de  spălare și uscare și e bine să recunoști că nu te pricepi la toate și nu le poți face pe toate așa cum trebuie. Am avut acasă un stativ pe care o așezam, având în vedere că acasă nu purtam nimic pe cap, pentru a mă aerisi suficient. 8-10 ore pe zi de purtare necesită un interval de timp de aerisire a scalpului. Imaginați-vă că stați cu căciulă tot timpul. E greu nu? Am trecut prin perioada asta iarna, când era frig și practic ea era căciula mea. În interior e mai greu de rezistat, dar repet perucile din ziua de azi, realizate după tehnici moderne, sunt ca niște plase cu multe ochiuri ce funcționează pe post de aerisiri. Nu e bine să luați peruca în spital la operații. Aici veți purta baticuri sau căciuli speciale, des spălate. Peruca e plină de microbi. Nu se spală la fel de des ca o căciulă și nu are ce căuta la spital. Nu o să vă certe nimeni dacă o luați, dar nu e igienic să faceți asta.

Eu recomand achiziționarea unei peruci dintr-un magazin specializat. Dacă luați o perucă foarte ieftină, nu o să aveți mare satisfacție. Acum depinde și de numărul de ore pe care îl petreceți purtând-o, că dacă e pentru un interval mai scurt de timp, nu se simte un disconfort, dar dacă e pentru o zi întreagă la serviciu, atunci trebuie să existe un confort.

ÎMBRĂCĂMINTE DUPĂ MASTECTOMIE

O operație de mastectomie îți cam limitează variantele de îmbrăcăminte de până acum. Orice rochie, bluză sau cămașă prea decoltate nu mai pot fi purtate. Sutienul special și proteza externă sunt decontate și pot fi solicitate imediat după operație. Eu recunosc, că nu am avut răbdare și când am fost externată, m-am dus la farmacie, am luat sutien și proteză și le-am purtat direct peste bandajul aplicat pe plagă. Se ridica întrebarea dacă oare era în regulă faptul că presa direct pe plagă? Mi-am dat singură răspunsul gândindu-mă că la ieșirea din operație mi-au aplicat bandaj compresiv cu care m-au ținut 24 de ore. Adică eram legată fedeleș să nu fac hemoragie, deci până la urmă purtarea sutienului și a protezei direct peste bandaj nu însemna nimic, era doar o compresie. Așa că nici o secundă nu am umblat nici la serviciu și nici unde fără acest sutien și această proteză externă. Da, nu e complet, nu e ca și cum ai fi din nou întreagă dar se maschează foarte bine zona respectivă, mai ales dacă se alege în farmacie mărimea corespunzătoare. E riscant să comandați online proteza, pentru că nu aveți idee ce mărime e necesară, ce masă, ce formă, ce material, etc. Hainele trebuie și ele încercate, triate, unele vin bine dar nu acoperă suficient, sunt la limită, altele ar putea fi purtate cu o broșă sau un ac să mai scurteze decolteul, dar parcă nu mai e același lucru. În final e prin încercări, ca orice în viața asta de altfel…

Sunt magazine cu haine potrivite în caz că e așa o mare problemă pe perioada de vară, dacă mergeți la mare sau în concedii unde stați în costume de baie. Sunt astfel de costume și sunt foarte bine realizate. Mersul la mare nu e interzis, statul la plajă este interzis. Intrarea în apă termală este de asemenea interzisă. Înotul în piscină nu este interzis. Se pot achiziționa bluze cu factor de protecție solară și se pot folosi la înot.

GRUPUL DE SUPORT

Cine a inventat grupul de suport, a fost un bun psiholog și a știut că experiența împărtășită ajută enorm. Pentru unii faptul că există mai rău decât răul lor e de ajutor. Pentru alții faptul că există învingători în grup, la ani distanță de diagnostic, e încurajator. Pentru mine faptul că am fost găsită de o persoană cu aceleași rezultate la biopsie, la distanță confortabilă de recidivă (se zice că în triplu negativ recidiva e în 2 ani) a fost un miracol.

Din păcate în grupul de suport nu poți scrie oricât și oricum. E un spațiu limitat. E avantajul că mulți citesc ce scrii și sfaturile vin, completările apar și multe din temerile pe care le ai sunt imediat spulberate. Acolo multe sunt femei care duc lupta cu cancerul de ani de zile, nu de ieri de azi.

Eu recomand înscrierea în astfel de grupuri și cred că își au rolul lor și dau un bun ajutor celor care îl caută. Dacă nu aș fi fost înscrisă în grupuri de sprijin ar fi fost mai greu să ajung la anumite informații. Pe grupuri am aflat ce e reconstrucția după mastectomie, ce teste se pot face și cam care sunt costurile, interdicții de tot felul și o serie de recomandări culinare foarte bune. Le datorez acestor doamne foarte mult și le mulțumesc că există. Sănătate și luptați în continuare!

RECUPERAREA POSTOPERATORIE

Recuperarea după operația de sector mamar este relativ simplă. În maxim 3-4 săptămâni se scapă de dren și pot face exerciții speciale pentru recuperarea mișcărilor brațului și totul reintră în normal. Nu se ridică greutăți cu brațul respectiv o perioadă de timp, e un braț care se va proteja.

În cazul operației de mastectomie și limfadenectomie, recuperarea e mult mai grea. De obicei sunt 2 drenuri și se suprimă la 4 zile drenul superior, rămânând drenul inferior până la momentul în care limfa colectată e sub o anumită cantitate. Chirurgul decide aceste aspecte și vi le explică. Brațul trebuie protejat toată viața. Există risc mare de limfedem al brațului pentru că nu se mai face corespunzător drenajul limfatic. Aici intervine masajul de drenaj limfatic, deosebit de important. E bine să fie făcut de un profesionist, dar să știți că puteți învăța să îl realizați singure sau poate să fie realizat de cineva din familie. Există seturi speciale de exerciții de recuperare, care trebuie făcute zilnic și repetate de câteva ori pe zi. Și această recuperare ține ani și ani. Acel braț nu mai e și nu va mai fi ce a fost odată. Trebuie să știți asta din timp și să nu constituie un șoc emoțional la pachet cu pierderea sânului. Vestea bună e că de puțin timp chirurgii plasticieni au realizat operații de succes pentru eliminarea limfedemului brațului și chiar al limfedemului piciorului. Cu toate acestea e bine să nu ajungeți acolo și prin masaj și exerciții zilnice o astfel de operație poate fi evitată.

Exercițiile pe care le fac eu zilnic le-am gasit aici:

https://www.mskcc.org/cancer-care/patient-education/exercises-after-breast-surgery 

LE  În noiembrie 2018 s-a realizat o operație de acest fel și la noi.

SALA DE OPERAȚII

La prima mea întâlnire cu sala de operații, cunoscută de fapt sub denumirea de sală,  nu am putut să îmi controlez tremurăturile extremităților. Era răcoare ce e drept, dar nu într-atât încât să tremur necontrolat. Era o frică, un fior pătrunzător, o stare aparte pe care nu am mai întâlnit-o până atunci. Nu vezi cine e în sală, nu ești conștient de nimic, nu știi nici un amănunt, nu mai poți povesti nimic după. E ceva de speriat și în același timp e o experiență unică. După această primă întâlnire cu sala, la restul am putut să glumesc cu echipa operatorie, să răspund la întrebări normal, să nu tremur, să atrag atenția asupra ceea ce am experimentat dățile trecute și nu a fost bine și să îi rog să procedeze altfel, că e mai bine. Adică într-un cuvânt după prima întâlnire m-am detașat complet de ce reprezintă o astfel de sală. Pot povesti până la punctul în care adorm pe cine am văzut în sală, la ce întrebări am răspuns, ce glume s-au spus și pe ce ton și la una din ultimele operații le-am urat chiar și „Noapte bună!”, asta pentru că am văzut că la trezire îți spun „Bună dimineața!”, deși uneori e mult trecut de acea parte a zilei, dar face parte din program, așa că nu căutăm explicații. E foarte important să nu aveți ojă pe cel puțin 2 degete de la mână. Pe un deget vi se va pune un pulsoximetru. Le dați inutil de lucru celor din sală și timpul e foarte prețios acolo, credeți-mă. Nu plecați cu valori la voi, tot ce e de valoare e bine să rămână în grija cuiva. Asta înseamnă fără cercei sau orice alte bijuterii, fără valori în general.

O lumină puternică îți apare la trezire, pentru că trezirea se face încă din sală, după care se merge în reanimare. Uneori se mai doarme și în reanimare și e un soi de revenire lentă. Ești treaz complet când poți vedea și când articulezi ceva. De multe ori ce spui nu e inteligibil, vine din inimă, nu din creier și de asta cele mai bune poante sunt cele din reanimare. Vorbesc pacienții post anestezie câte și mai câte, noroc că personalul medical știe că e doar o stare post sedare și nimic altceva. Nu te ia nimeni în serios și asta e bine, ești liber să spui ce îți vine în minte. Simți durere uneori și îți dorești somn mult și lung. Te doare în gât de la intubare. Eu la prima operație am crezut că am răcit, că m-au ținut dezbrăcată și descoperită și uite ce am pățit! Pe urmă am aflat de intubare, când am auzit anesteziștii discutând despre dimensiunea tubului, care stupoare! se stabilește după masa corporală, nu după dimensiunea faringelui…Medicina e avansată, asta e clar, dar nu într-atât încât să vadă ce faringe ai. Asta e, poate cândva se inventează șublerul pentru interiorul gâtului, pentru pereții vaselor de sânge și pentru alte lucruri care acum se calculează după criterii empirice. Dar asta nu e de povestit cu un medic, că devii un pacient care ești nevorbit.

SPITALUL

Când nu ai fost internat în spital de multe ori, nu prea ai idee ce să iei cu tine, ce e necesar și ce nu. Să știți că internarea la spital nu e ca plecatul în vacanță. Bagajul trebuie să fie limitat cantitativ. Doar strictul necesar. Important e ca acei papuci de spital să fie doar de spital, nu puteți aduce papuci de acasă pentru spital și apoi acasă din nou cu ei și nici invers – papucii pentru spital sunt doar pentru spital. O pereche de astfel de papuci în opinia mea sunt de unică folosință. Aveți 3 internări, vă trebuie 3 perechi de papuci. Și să știți că asta contează într-un mediu în care nimeni nu își dorește microbi. Am fost internată într-un spital în care acei papuci de care vă vorbesc nu aveau ce să caute în sala de operații. Câte astfel de spitale ați întâlnit? Eu am întâlnit unul singur din 5 spitale în care am fost. În acel spital, în sală se intra cu botoșei de unică folosință și cămașă spălată și sterilizată de spital, nu pijamaua proprie. Dușul înainte de operație cu gel de duș antibacterian era obligatoriu. Am fost întrebată dacă accept să intru în sală cheală, având în vedere că nu aveau bonetă pregătită, dar am înțeles că nici baticul meu nu era steril și am acceptat fără să fac scene. Trebuie să înțelegeți că pentru personalul medical faptul că nu aveți păr, lipsa unui sân sau a ambilor, cicatrizări postoperatorii inestetice, etc., nu sunt imagini oribile, ei sunt antrenați pentru astfel de imagini și sunt obișnuiți. Nu vă simțiți în nici un fel mai jos decât interlocutorii, sunteți de fapt niște luptătoare și oricare din cei din jur pot fi în locul dumneavoastră și ei știu lucrul ăsta. O să vedeți că dacă luați totul ca pe o normalitate, așa veți fi și tratate. Din experiență vă spun că în oncologie personalul medical e mult mai uman și mai inimos. Și mulți dintre ei au rude, apropiați, persoane dragi care au trecut sau trec prin același necaz. Cancerul îmbolnăvește omul din orice mediu, din orice categorie de vârstă și nu ține cont de nimic. În alte boli se poate interpreta că ești certat cu igiena, că nu te-ai alimentat cum trebuie sau că ai greșit ceva și uite de asta te-ai îmbolnăvit! În cancer nu e deloc așa. Poți cel mult să-ți reproșezi că nu te-ai monitorizat regulat și că de la momentul la care ai aflat că nu e în regulă ceva, până efectiv ai acționat, a trecut mult prea mult și prețios timp.

În saloane întâlniți pacienți diverși, fiecare cu povestea proprie. E bine să fii empatic, dar trebuie să existe limite. Până la urmă nu vă doriți să plecați cu psihicul la pământ din spital. Da, e real că se leagă prietenii pe viață. Cancerul face asta. Nu știu cum e în alte boli, dar vă pot spune că prieteniile din aceleași experiențe neplăcute sunt mult mai durabile decât restul. Omul care a trebuit să treacă prin ce ai trecut tu, te înțelege mult mai bine decât tot restul celor mai buni prieteni. Deopotrivă o fac și cei cu rude foarte apropiate cu cancer. Și ei te înțeleg în aceeași măsură. Oricum ar fi asta nu abuzați de bunăvoința acestor oameni, toți au necazuri, toți sunt încercați de viață și ei au nevoie de îmbărbătarea voastră. Încurajările trebuie să vină și din partea voastră, trebuie să existe reciprocitate. Într-o lume civilizată, cred că este necesar să spui „Mulțumesc!” mai des decât „Bună ziua!” și să întrebi „Cum ești azi?” mai des decât să spui „Să vezi ce am pățit!” O carte bună, un ziar, o plimbare (dacă e permisă) pot să facă timpul să treacă mai ușor în spital și să ofere satisfacție mai mare decât discuțiile în contradictoriu sau cele cu tentă de disperare.

Deși credeți că nu contează, aspectul pacientului e foarte important. Indiferent de stadiul bolii trebuie să aveți ținută de spital care să fie curată, aranjată și chiar de ce nu cochetă dacă se mai poate. Nu trebuie să arătați ca după bombardament. Un pic de machiaj, ceva colorat nu strică și nu e nu știu ce efort. Altfel vă privesc cei din jur dacă abordați așa toată chestiunea și altfel vă simțiți în interior dacă faceți asta. Ce e mai bine? Să vi se spună „Vai, dar tare palidă sunteți!” sau „Ooo, dar azi arătați tare bine!”. Parcă aș merge pe varianta a doua, deși știu că mă simt doar cum mă simt, sunt cum sunt și arăt cum arăt și nu pot păcăli pe nimeni. Da, dar cu toate astea pot să schimb percepția celor din jur și e un lucru pe care doar eu și numai eu îl pot face. Nici nu vă gândiți că sunt oameni care v-ar adresa diferite cuvinte, dar cu omul cu cancer e greu să comunici, sau cel puțin pentru unii e foarte greu. Mulți se tem să vă spună ceva să nu vă supere, că deh, și așa e mare supărarea!

E mai mult ca sigur că atunci când petreci mai multe zile în spital să ai o nerăbdare maximă să pleci cât mai repede acasă. Și atunci începi cu întrebările și cu văicărelile că oare când o fi, că mai e mult, etc. Ideea de bază e că în spital politica e să stai cât mai puțin, să nu consumi resurse multe, că sunt și alții la rând și au nevoie și ei de loc. Așa că oricum nu te ține nimeni prea mult și ca să stai prea puțin nu e nici asta de dorit. În primele zile după operație e bine să fii atent monitorizată și dacă se decide să mai stai o zi nu te împotrivi, că sigur au ei motive să stabilească așa. Pe principiul: Știe doctorul de ce, că pentru asta a făcut școală!

Mâncarea de spital poate fi și gustoasă. Dar cu siguranță ea nu e mâncarea de acasă și tendința e mereu aceeași: să mai primești ceva, că dacă trebuie? Și unde mai pui că e plin dulăpiorul de lângă pat cu de toate: iaurt, mere, portocale, pâine, undeva sunt șervețele ude, tacâmuri de unică folosință, pungă cu cremă, oglindă, bețe de urechi, prosop, pijama de schimb, lenjerie diversă, carte, borsetă, săpun lichid (nu îl lași în baie, că dacă ți-l ia?), hârtie igienică, batiste de hârtie, cana 2, plasă în plasă și lista continuă. Oricum dacă deschizi dulăpiorul e o mare problemă să îl mai închizi. Dacă nu stau toate în ordinea în care au fost puse inițial, la câte sunt, e evident că nu se mai închide. Și așa te prinde infirmiera și te ceartă: „Vai, doamnă, dar avem garderobă!” Ea zice „garderopă”, dar nu e cazul să ne alarmăm că e pe principiul englezului ”No harm done!” Și tu cu capul în pământ spui că sunt lucruri de imediată necesitate și ai mai spune dar tocmai a trântit ușa la salon și spune cuiva pe hol (tu nu vezi, doar auzi) că uite ce situație s-a creat cu doamna de la salonul 7. Unde mai pui că în altă zi poți auzi că, mda stă în salon de două persoane, cu baie proprie și nu e așa de grav ca în salonul 14 unde i-a înghesuit pe 4 și uite nici baie n-au bieții de ei! Dar ea e tânără și domnul doctor a lăsat-o pe ea aici în salon… Și să te ferească toată suflarea spitalului să se afle că ai venit cu pile și că te-a trimis dr.X. Toți dușmanii lui X sunt acum și ai tăi.

Practic spitalul e o lume codificată și prin ce se scrie în hârtiile medicale și prin modul în care își vorbesc oamenii. Dacă vrei să înțelegi spitalul trebuie să trăiești acolo. La fel de simplu cum îți zâmbesc oamenii acolo, tot atât de simplu îți întorc spatele și oricând devine niciodată, iar bineînțeles devine nici vorbă/nici gând. Pacienții uneori au nume ciudate, cum ar fi: petardă, victimă, savantă, obraznică, aia cu sânul de la 7, grasa, aia cu cancerul, etc. Chiar dacă ești conștientă de lucrurile astea, chiar dacă le auzi involuntar, chiar dacă îți vine să urli, sfatul meu prietenesc e să te abții de la a face cel mai mic gest din care să lași să se înțeleagă că știi cum stau lucrurile de fapt. Încearcă doar să zâmbești și când o faci să fie zâmbet pur și nimic altceva. Și nu uita să spui „Mulțumesc!” ori de câte ori se impune. E posibil ca și în atmosfera și condițiile astea să întâlnești oameni adevărați. Eu am întâlnit astfel de oameni la spital și mi-au demontat tot ce am crezut rău despre spital. Oamenii aceștia sunt și ei la rândul lor părinții, frații, prietenii cuiva și au și ei problemele lor. Se întâmplă uneori să se reverse asupra ta necazurile lor. Nu ai nici o vină, alta decât că te aflai atunci, acolo, la locul nepotrivit și la timpul tot atât de nepotrivit. Unde mai pui că sunt după gărzi, nedormiți, cu dureri de spate, prost dispuși sau chiar cu probleme mari de sănătate. Și ei sunt tot oameni!

Sunt reguli de acces și intervale de vizită și e firesc să fie așa. Dar parcă tot nu ne simțim bine dacă nu fentăm toate astea. Suntem tentați mereu să mai primim o vizită în alt interval, deși poate cei de lângă tine dorm, sau abia au venit de la reanimare și prima zi e cruntă. Când te aduce de la reanimare este ca în vis, culmea că te întreabă la ce salon să te ducă. Eu într-o tură nu am mai știut la ce salon eram. Și nu puteam să spun. Și îi auzeam în jurul meu pe brancardieri vorbind: „Ce să facem noi cu ea, că nu știe în ce salon a fost? Cu cine lucră dr.N? Îi cu Larisa parcă. Du-te întreab-o, că stau eu cu ea!” Doar etajul îl știam. Într-un singur spital era scris pe o brățară pusă la mână: salon, etaj, medic curant. Adică normalitate. Știai nu știai, nu te puteai pierde. Te repartizau imediat. Asta e știut: Omul sfințește locul! Sunt spitale unde totul e altfel, dar se datorează oamenilor de acolo. Ei fac ca ceea ce se întâmplă în jur să conteze, să fie cu reguli, cu răspundere, cu ascultare.

Într-o internare am solicitat să fiu curățată la o plagă infectată. Plaga provenea dintr-o operație făcută în alt spital (montare cateter venos). Personalul medical nu s-a atins de plagă și m-a sfătuit să iau legătura cu cei care m-au operat inițial. Tradus când faci infecție nimeni nu și-o asumă. M-am reoperat tot unde m-au operat inițial, așa cum am fost sfătuită (mi-a fost suprimat cateterul). Fiecare operă de artă cu artistul ei! După operație, la vreo 2 săptămâni și după insistențe multe mi-au trimis antibiograma și am aflat ce infecție era și la ce antibiotic e microbul sensibil. Pe rețetă la diagnostic mi s-a scris la poantă „cefalee”. Nu mi-a venit să cred, am citit de 2 ori, era cefalee și basta!

Dacă spitalul are o grădină sau un parc lângă e bine de știut ca să vă plimbați. După operații, când e permis e foarte importantă mișcarea. Trebuie să vă mișcați să nu fie probleme de circulație a sângelui. Degetele de la mâni și de la picioare se mișcă imediat la trezire și e bine să faceți asta ori de câte ori vă amintiți. Dacă vă doare după operație ceva, spuneți personalului medical și vi se pot oferi calmante perfuzabile. Eu nu am abuzat de asta că m-am gândit că dacă se agravează și doare mai rău e mai bine ca să nu obișnuiesc corpul cu calmantele, dacă pot suporta. În general nu iau calmante de durere. Rar am făcut asta. O dată am luat ceva că știam că pe viu o să-mi fie curățat locul drenului cu o pensă. Și asta chiar doare, că mai trecusem o dată prin experiența asta. Plimbarea în parc sau grădină e necesară și face parte din recuperare. Dacă e frig vă puteți plimba și pe holurile spitalului, ideea e să faceți mișcare și să circule sângele și corpul să-și reia funcțiile.

Să nu plecați fără bilet de externare! Adunați-vă toate actele medicale și deschideți un dosar medical. Și spitalul are unul, dar și noi trebuie să avem un astfel de dosar. E bine să fie ordonat și să aibă un opis sau să fie aranjate documentele în așa fel încât să regăsiți ce căutați relativ repede. Citiți aceste acte medicale și încercați să le înțelegi și eventual cereți sprijin dacă limbajul vă depășește înțelegerea. Cineva vi le poate traduce, ca să zic așa, pe înțelesul dumneavoastră. Eu așa am învățat cuvinte noi: heredocolateral, ptoză, stromă, lambou, hialinizat, etc.

P.S. Azi se împlinește un an de când am pierdut un sân și odată cu el dreptul la viață normală.

CHIMIOTERAPIA

Chimioterapia e individualizată ca tratament, nu e o standardizare. În funcție de biopsie și de datele relevate de aceasta se stabilește planul terapeutic. Farmaciile din institutele oncologice prepară citostaticele pentru pacienți în regim individualizat. Pentru fiecare pacientă, în funcție de masa corporală se calculează o suprafață cu o formulă și se stabilește pentru fiecare perfuzie cantitatea de citostatic necesară. Va trebui să precizați câte kilograme aveți de fiecare dată și să fie corectă precizarea, că altfel nu e deloc bine. Aici nu e ca și cum te-ar întreba cineva și spui mai puține kilograme, că dă mai bine…La fel e și la anestezie…

Alimentația în chimioterapie este esențială. Nu vă așteptați să vă simțiți bine dacă mâncați orice și oricât! Există anumite restricții pe care trebuie să le discutați cu medicul. Acestea pot fi legate de regimul de sare, prăjeli, grăsimi, etc. Și când  organismul e sănătos pot fi probleme de la un regim de viață și alimentație nesănătoase, așa că aspectele acestea nu trebuie neglijate. Pot să apară probleme cu stomacul, ficatul, etc. De asta se poate lua pe tot parcursul tratamentului și chiar și după acesta, medicație simptomatică, specifică.

Hidratarea e esențială! Însă mare atenție când în tratament sunt incluse medicamente care impun limitarea hidratării pentru evitarea edemelor! Consumând prea multe lichide vă puteți trezi umflate. Și aceste interdicții se discută cu medicul.

Pielea suferă în timpul tratamentului așa că folosiți creme hidratante, grase. Sigur că și vârsta își spune cuvântul, dar chimioterapia cu atât mai mult! Încercați să ieșiți din chimioterapie cu cât mai puține pagube la nivelul corpului. Dacă nu aveți grijă din timp veți suferi și nu veți putea da timpul înapoi pentru a recupera ce ați pierdut.

Puteți face sport, mișcarea ajută pentru că uneori sunt dureri articulare destul de mari și pozițiile predominant statice conduc la accentuarea unor astfel de stări. Și rezultatele analizelor de sânge se modifică, se observă scăderi masive sau dimpotrivă creșteri de câteva ori ale unor cifre absolute comparativ cu intervalul de referință. Nu vă îngrijorați! La câteva luni după terminarea tratamentului valorile revin la normal. Apoi urmează evaluări periodice și veți vedea că e din ce în ce mai bine. Ori de câte ori apar modificări însă vă adresați medicului și dacă prima oară a durat mai mult până ați ajuns la spital și până ați beneficiat de tratament de specialitate, următoarele dăți ar trebui să fie fără întârziere. E vital să procedați în acest fel!

Sigur ați văzut că se poartă oja neagră printre pacientele cu cancer de sân. E la modă! Nu întâmplător e așa, pentru că există citostatice fotosensibile. Unghiile trebuie protejate, altfel vor fi atacate, se înnegresc, se exfoliază, se desprind. Asta e valabil și pentru unghiile de la mâini și pentru cele de la picioare. Șosetele sau pantofii nu protejează unghiile de la picioare. Vă recomand să luați ojă negară sau tonuri foarte închise de vișiniu, albastru, sau ce vă atrage, dacă negrul nu e o opțiune. Eu am folosit negru în chimioterapie și o perioadă după chimioterapie și nu am avut probleme.

Căderea părului este de un impact major pentru anumite persoane. Încercați să luați asta ca o provocare. Eu nu mi-am dorit să fiu cheală nici o zi în viața asta. Doamna care mă coafează a venit la spital și m-a tuns cât se poate de scurt, dar nu la zero. A fost o mișcare foarte bună. Mi-a mai dat timp de acomodare. Mai apoi când am ajuns acasă m-am ras și am devenit cheală și cheală am fost vreo 7-8 luni, timp în care am purtat perucă. Atenție și la perucă! Dacă nu e îngrijită și spălată și coafată poate să conducă la alergii, colorații pe piele. E de preferat o perucă naturală uneia sintetice, dar se poate trăi și cu una sintetică.

În timpul chimioterapiei se induce menopauza. Există cazuri în care de la prima perfuzie se instalează automat, există cazuri în care se instalează după câteva perfuzii. Există desigur și excepții, situații în care pacientele au menstruație în timpul chimioterapiei. În toate cazurile e de evitat sarcina. Toxicitatea e atât de mare încât concepția nu e de dorit pentru că pot fi urmări fatale. Dacă nu aveți copii, trebuie să știți că perioada de chimioterapie nu e o perioadă adecvată concepției.

Chimioterapicele atacă deopotrivă celulele sănătoase și celulele maligne. Globulele albe scad foarte mult, eu am ajuns de la 5000 la 600. La valori foarte mici apare febra, apar infecțiile și crește riscul de contactare a unor boli transmisibile, infecțioase. Medicul vă poate prescrie factor de creștere leucocitară, o injecție administrată subcutan care ajută la regenerarea leucocitelor. Eu am folosit factor de creștere leucocitară pe tot parcursul chimioterapiei pentru că am avut probleme cu nivelul globulelor albe încă de la prima perfuzie.

Între perioadele de administrare a chimioterapicelor există și zile în care organismul e revenit practic complet, simți că poți face aproape orice. Ce vreau să accentuez e că după fiecare perfuzie, apare un interval de 2-3 zile de maximă slăbiciune, punctul minim, cunoscut fiind sub numele de „nadir”. În acest punct organismul e cel mai suspus la infecții, răceli, etc. Nadirul este diferit în funcție de chimioterapicul folosit. Doar medicul vă poate spune cu exactitate care este intervalul respectiv, pentru tratamentul administrat și ce măsuri de precauție să luați. E important să aveți clarificate aceste aspecte având în vedere că în chimioterapie pe perioada de iarnă e posibil să fie intervale prelungite de gripă, răceli. Administrarea chimioterapicelor pe un organism care luptă cu gripa nu e de dorit. Se poate face o scurtă amânare cu permisiunea medicului, dar care atenție, nu poate depăși un anume interval, în condițiile în care se dorește ca tratamentul să fie eficient.

Chimioterapia, dar și menopauza conduc la decalcifierea oaselor, osteoporoză, neuropatii periferice,  altele. Luați măsuri înainte de apariția acestora! Verificați care este densitatea osoasă și întrebați dacă aveți nevoie de suplimente de vitamine și minerale. Verificați dacă aveți probleme cu inima și monitorizați-vă pe parcursul chimioterapiei și mai ales înainte de momentul în care se schimă tratamentul. Spuneți medicului ce alte medicamente mai luați și întrebați și dacă doriți să luați chiar și o pastilă pentru atenuarea durerii. Nu vă automedicați! Dacă ați procedat așa înainte de cancer, vă spun din proprie experiență că nu o mai puteți face. E foarte periculos să luați medicamente de orice fel fără să întrebați. Ideal e să nu aveți nevoie de nimic pe parcursul tratamentului și să nu vă îmbolnăviți. În mare parte, din acest motiv, multe persoane stau în concediu medical, izolate la domiciliu. Dar și aici și cei apropiați răcesc și atunci ce e de făcut? Va trebui să evitați contactul cu persoanele răcite. Eu am ales să lucrez, nu am răcit pe parcursul tratamentului, am găsit resursele fizice să rezist atât chimioterapiei cât și intervențiilor chirurgicale.

Sunt momente în care am simțit că pierd controlul gândurilor, gesturilor, deciziilor, faptelor, atitudinilor, etc. Mă gândeam dacă mai fac tot atâtea sinapse ca înainte de tratament. Evident că nu. Și am realizat asta dorind să fac calcule ale cheltuielilor de zi cu zi. Am obținut cinci rezultate diferite. Incredibil! Practic am pierdut tot în chimioterapie și am câștigat timp. Și timpul e foarte important. E important cum îți petreci timpul și când nu ești în cancer, dar cu atât mai important e cum îl petreci când ai cancer. Petrece timp de calitate! Adică nu pierde, nu irosi nici o clipă cu oameni care nu au importanță pentru tine și nu te fac să te simți bine sau măcar util, cu lucruri fără sens și mai ales nu sta letargic! Fă tot timpul ceva, cât de mic și de inutil pare, dar fă acel ceva, că tot e mai bine decât să lași timpul să treacă în van. Dacă nu dormi citește, dacă nu citești ascultă muzică, dacă nu asculți muzică plimbă-te și uite așa lista continuă…și toate acestea te fac să uiți de răul interior care te macină. Și doar tu să fii cel care știe cât e de greu. Nu o spune nimănui, pentru că într-o zi, două, trei, răul de la chimioterapie trece. Și te luminezi iar și ai chef de viață din nou și totul e văzut cu alți ochi. Nu vi s-a întâmplat să vă gândiți azi la ceva și să vedeți într-un fel povestea și mâine gândindu-vă tot la acel ceva să vedeți altfel povestea? Despre asta e vorba și în chimioterapie. Doar azi e cel mai rău, mâine e mai puțin rău, ș.a.m.d.